ANOFM anunță stabilirea unui nou număr unic de apel pentru informarea cetățenilor

Începând cu data de 14 aprilie 2020, ANOFM pune la dispoziția cetățenilor un nou număr unic de telefon – 021.444-0000, la care aceștia pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la șomajul tehnic si la facilitățile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020. 

Noul număr de telefon optimizează serviciul de informare efectuat de ANOFM, scurtând timpii de așteptare. Astfel, încă din faza de inițiere a apelului, cetățenii vor putea fi repartizați către operatorii call-centerului, în funcție de categoria în care se încadrează. Call-centerul va funcționa în același interval orar ca și până în prezent, respectiv între orele 9 -16 de luni până joi și vineri între 9 – 13.

ANOFM reamintește faptul ca angajatorii au la dispoziție platforma digitala aici.gov.ro pentru încărcarea documentelor necesare acordării șomajului tehnic pentru angajații cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de munca din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *